• marius.gaita@aeoforum.ro

    mihai.petre@aeoforum.ro

1. Înscrierea în evidențele declarantului (Vămuire la domiciliu)

Art. 150 (1) din DA:

Autorizația de a depune o declarație vamală sub forma unei înscrieri în evidențele declarantului se acordă în cazul în care solicitanții dovedesc că îndeplinesc criteriile stabilite la articolul 39 literele (a), (b) și (d) din cod. - absența unei încălcări grave sau a unor încălcări repetate a legislației vamale, sistem de gestionare a registrelor comerciale, standardele de competență.

2. Derogare de la obligația prezentării mărfurilor in cazul autorizarii de inscriere în evidențele declarantului - AEOC

Daca titularul autorizației de a depune o declarație vamală sub forma unei înscrieri în evidențele declarantului este AEOC, poate fi acordata la cerere o derogare de la obligația prezentării mărfurilor. În acest caz, se consideră că liberul de vamă a fost acordat la momentul efectuării înscrierii în evidențele declarantului.

3. Garanție globală cu cuantum redus - AEOC

În baza unei cereri, autoritățile vamale pot să autorizeze ca o garanție globală să fie constituită pentru acoperirea cuantumului taxelor la import sau la export corespunzător datoriei vamale în legătură cu două sau mai multe operațiuni, declarații sau regimuri vamale.

4. Vămuire centralizata - AEOC

Vămuirea centralizată permite ca declarația vamală a bunurilor să fie depusă la un birou vamal din statul membru în care compania este stabilită (de exemplu la biroul vamal din Otopeni), în timp ce bunurile sunt prezentate fizic la alte birouri vamale (situate fie în acelaşi stat membru, fie în altul).

5. Autoevaluarea (efectuarea unor formalități vamale și desfășurarea de controale sub supraveghere vamală) - AEOC

Art. 185 din UCC:

„(1) În baza unei cereri, autoritățile vamale pot autoriza un operator economic să efectueze anumite formalități vamale care sunt în sarcina autorităților vamale în vederea stabilirii cuantumului taxelor la import și la export datorat, precum și să desfășoare anumite controale sub supraveghere vamală.
(2) Solicitantul autorizației menționate la alineatul (1) trebuie să fie operator economic autorizat pentru simplificări vamale.”

6. Autorizația pentru exploatarea spațiilor de depozitare temporară

Pentru exploatarea spațiilor de depozitare temporară este necesară o autorizație din partea autorităților vamale si este acordată numai operatorilor economici stabiliti in UE, constituie o garanție si exploatarea spațiilor de depozitare temporară este luată în considerare în cadrul autorizației AEO.

7. Autorizație pentru proceduri speciale/exploatarea spatiilor de depozitare pentru antrepozitarea vamala a mărfurilor

Art. 211 din UCC
(1) O autorizație din partea autorităților vamale se solicită pentru următoarele:
(a) utilizarea regimului de perfecționare activă sau pasivă, a regimului de admitere temporară sau a regimului de destinație finală;
(b) exploatarea spațiilor de depozitare pentru antrepozitarea vamală a mărfurilor, cu excepția cazului în care operatorul spațiului respectiv este chiar autoritatea vamală.
[...]
(3) În cazul în care nu există dispoziții contrare, autorizația menționată la alineatul (1) se acordă exclusiv persoanelor care îndeplinesc toate condițiile următoare:
(a) sunt stabilite pe teritoriul vamal al Uniunii;
(b) oferă garanțiile necesare bunei derulări a operațiunilor; se consideră că un operator economic autorizat pentru simplificări vamale îndeplinește această condiție în măsura în care activitatea aferentă regimului special vizat a fost luată în considerare atunci când a fost acordată autorizația menționată la articolul 38 alineatul (2) litera (a);

8. Dreptul reprezentantului vamal să presteze servicii în alt stat membru

Art. 18 (3) din UCC:
(3) Statele membre pot stabili, în conformitate cu legislația Uniunii, condițiile în care un reprezentant vamal poate furniza servicii în statul membru în care este stabilit. Cu toate acestea, fără a aduce atingere aplicării unor criterii mai puțin stricte de către statul membru în cauză, un reprezentant vamal care îndeplinește criteriile stabilite la articolul 39 literele (a) - (d) are dreptul să presteze astfel de servicii într-un alt stat membru decât cel în care este stabilit.

9. Simplificari privind valoarea in vama

Autoritățile vamale pot, la cerere, să autorizeze determinarea unor sume în cazul în care acestea nu sunt cuantificabile la data acceptării declarației vamale. Acordarea autorizatiei este conditionata de indeplinirea criteriului de la art. 39 (a) - absența unei încălcări grave sau a unor încălcări repetate a legislației vamale

10. Facilități pentru emiterea unei dovezi de către un emitent autorizat

Art. 128 DA:
(1) Orice persoană stabilită pe teritoriul vamal al Uniunii și care îndeplinește criteriile stabilite la articolul 39 literele (a) și (b) din cod poate fi autorizată să emită:
(a) T2L sau T2LF fără a trebui să solicite o viză;
(b) manifestul vamal al mărfurilor, fără a trebui să solicite o viză și înregistrarea dovezii de la biroul vamal competent.

11. Autorizarea utilizării declaratiilor vamale simplificate

Art. 145 DA:
(1) Se acordă o autorizație de plasare a mărfurilor în mod regulat sub un regim vamal pe baza unei declarații simplificate în conformitate cu articolul 166 alineatul (2) din cod, în cazul în care sunt îndeplinite următoarele condiții:
(a) solicitantul respectă criteriul stabilit la articolul 39 litera (a) din cod;

12. Autorizație de simplificări pentru tranzitul unional

In cazul plasarii mărfurilor sub regimul de tranzit unional sau la încheierea acestui regim, vama poate acorda autorizatia de utiliza urmatoarele simplificari solicitantilor care respectă criteriile stabilite la articolul 39 literele (a), (b) și (d) din cod:
(a) statutul de expeditor agreat, care permite titularului autorizației să plaseze mărfurile sub regimul de tranzit unional fără a le prezenta în vamă;
(b) statutul de destinatar agreat, care permite titularului autorizației să primească mărfurile care circulă sub regimul de tranzit unional într- un loc autorizat pentru a încheia regimul în conformitate cu articolul 233 alineatul (2);
(c) utilizarea unor sigilii speciale, în cazul în care este necesară sigilarea pentru a asigura identificarea mărfurilor plasate sub regimul de tranzit unional;
(d) utilizarea unei declarații vamale cu cerințe reduse privind datele pentru a plasa mărfurile sub regimul de tranzit unional;
(e) utilizarea unui document electronic de transport ca declarație vamală pentru a plasa mărfurile sub regimul de tranzit unional, cu condiția ca acesta să conțină datele unei astfel de declarații și ca respectivele date să fie disponibile pentru autoritățile vamale la plecare și la destinație pentru a permite supravegherea vamală a mărfurilor și descărcarea regimului.

13. Notificare prealabilă pentru control fizic

Art. 24 DA:
[…] în cazul în care transportul a fost selecționat pentru un control fizic, notifică respectivul AEOS în acest sens. Notificarea respectivă se efectuează înainte de sosirea mărfurilor pe teritoriul vamal al Uniunii.

14. Control prioritar pentru transporturile selecționate pentru controlul fizic și documentar și alegerea locului de control

Art. 24 DA:
(4) În cazul în care transporturile declarate de un AEO au fost selectate pentru control fizic sau al documentelor, controalele respective se realizează cu prioritate.
La cererea AEO, controalele pot fi efectuate într-un alt loc decât locul în care mărfurile trebuie să fie prezentate la vamă.

15. Reducerea numărului de controale fizice și documentare

Un AEO este supus unui număr mai mic de controale fizice și de verificări ale documentelor decât alți operatori economici.

16. Prioritate la procesarea, formalitățile și controalele transporturilor în cazul exceptării de la tratamentul favorabil

Autoritățile vamale efectuează cu prioritate procesarea, formalitățile și controalele pentru transporturile declarate de un AEOS.

17. Recunoașterea reciprocă a statutului AEO

Acorduri  încheiate între UE și țări terțe: Japonia, Elveția, Norvegia, Andora, SUA, China.